GREVĂ SPONTANĂ LA CFR. 137 de trenuri au fost oprite în gări. Fenechiu: Salariile vor fi plătite cel târziu mâine

GREVĂ SPONTANĂ LA CFR. 137 de trenuri au fost oprite în gări. Fenechiu: Salariile vor fi plătite cel târziu mâine
Publicat: 16/01/2013, 13:58
Actualizat: 29/07/2014, 19:59

O parte a angajaților CFR Călători au declanșat o grevă spontană, miercuri dimineață, nemulțumiți că nu și-au primit integral salariile pe luna decembrie 2012. 137 de trenuri au fost blocate în șase regionale mari din țară. Ministrul Transporturilor spune că angajații își vor primi salariile cel târziu mâaine, iar vinovații vor plăti.

UPDATE 10.30 Angajații Societății Comerciale de Reparații Locomotive Brașov care protestează, miercuri, în depoul aflat lângă Liceul CFR Brașov spun că vor relua lucrul în momentul în care își vor primi salariile restante.

„Oamenii sunt foarte supărați, nu vor să intre la lucru până când nu își vor primi banii. Ei nu mai au încredere în declarațiile șefilor și nici în cele ale ministrului, care a spus că banii vor intra la toată lumea astăzi și mâine. Este vorba de un protest spontan, sindicatele nu au avut nici un rol în declanșarea acestora. Încercăm să mai vorbim cu oamenii, să vedem dacă vom reuși să-i convingem să reia lucrul”, a declarat Romeo Aldea, liderul Sindicatului Mecanicilor și Reparatorilor de Locomotive din Depoul Brașov.

Angajații mai spun că sunt nemulțumiți și din cauza echipamentelor de protecție, care nu le sunt asigurate corespunzător.

UPDATE 10.12 200 de angajați ai Depoului Brașov au oprit lucrul

Aproximativ 200 de angajați ai Depoului Brașov, în special mecanici de tren, protestează, la ora transmiterii acestei știri, în depou, refuzând să intre la lucru.

UPDATE 09.40 Relu Fenechiu: Salariile vor fi plătite cel târziu mâine. Sunt oameni care vor pleca acasă

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat că angajații CFR își vor primi salariile restante cel târziu mâine și că abia apoi se vor face disponibilizări ca urmare a grevei spontane declanșate astăzi de lucrătorii din CFR Călători și Infrastructură.

UPDATE 09.30 Măntescu: Chiar dacă este vorba doar de o zi de întârziere, acest lucru a fost cireașa de pe tort

Președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că impiegații de mișcare au refuzat să înceapă lucrul din cauză că marți nu și-au primit salariile și, chiar dacă este vorba doar de o zi de întârziere, „acest lucru a fost cireașa de pe tort”.

UPDATE 9.15 Greva spontană a angajaților din CFR Călători și Infrastructură s-a încheiat, trenurile care au staționat aproximativ două ore în gări fiind puse în mișcare în jurul orei 9.00.

UPDATE 08.40 Lider sindical: Greva spontană din CFR Infrastructură și CFR Călători se încheie la ora 9.00

Prim-vicepreședintele Federației Naționale Feroviare Mișcare-Comercial, Grigore Mare, afirmă că greva spontană a fost declanșată de angajații CFR care se ocupă de circulația trenurilor de la companiile CFR Infrastructură și CFR Călători și se va încheia la ora 9.00. Vezi aici detalii!

UPDATE 08.30 89 de trenuri nu au plecat din stații din cauza grevei

Un număr de 89 de trenuri nu au plecat din stații din cauza protestului spontan declanșat miercuri dimineață de angajații Regionalelor București, Craiova, Cluj, Iași, Galați și Constanța, nemulțumiți de întârzierea cu o zi a plății salariului pe luna decembrie, informează Compania „CFR” SA.

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA arată, într-un comunicat de presă, că protestul spontan a fost declanșat începând cu ora 7.00 de către angajații regionalelor București, Craiova, Cluj, Iași, Galați și Constanța, iar până la ora 8.00, la nivelul celor șase regionale, „89 de trenuri nu au fost expediate din stații”.

Angajații au încetat activitatea „din cauza întârzierii cu o zi a plății salariului (lichidarea) pe luna decembrie”, a precizat sursa citată.

Anterior, directorul CFR Călători, Ștefan Roșeanu, a declarat că din informațiile pe care le are în unele zone angajații au încetat spontan lucrul la ora 7.00, precizând că acum este verificată situația.

„Vom intra în dialog cu angajații, să vedem ce revendicări au. Sperăm ca disconfortul creat călătorilor să fie redus”, a spus directorul companiei.
El a mai afirmat că „de principiu” trenurile vor intra în gările mari și nu vor opri pe câmp.

Întrebat despre plata salariilor, Roșeanu a precizat că au existat probleme privind achitarea integrală a acestora pentru luna decembrie și că salariile au fost plătite în proporție de 70-75%, iar până joi dimineață vor fi achitate integral salariile și la CFR Călători și la infrastructură.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal